Liliana Larisa Craciun


Liliana Larisa Craciun

Adresa:

str. Recele, nr. 19, comuna Ciocanesti, judetul Suceava

Telefon:

0751 835 482

Website:

www.image-consulting.eu

Facebook:

https://www.facebook.com/Lianes2016/
https://www.facebook.com/LianneStyle
https://www.facebook.com/liliana69.craciun

Email:

lilianadesignerart@gmail.com
lilianacraciun@libero.it


Prezentare

Cine suntem, de unde venim, incotro ne indreptam? Sunt intrebari ce ma framantau de mic copil si aceiasi curiozitate o am si astazi. Ma numesc Liliana Larisa Craciun, iar viata m-a pus la incercare chiar din momentul venirii mele pe lume, in anul 1968 pe data de 14 iulie, intr-un orasel din Bucovina, cu un nume destul de sugestiv, Gura-Humorului.

Pe cand aveam 5 ani, tatal meu m-a trimis intr-o vacanta la surorile sale care nu aveau copii si am ramas pentru totdeauna, intr-un satuc de munte care acum este comuna - muzeu Ciocanesti, din judetul Suceava. Primul impact cu lumea satului si noua mea viata au fost uimitoare. Era in plina iarna si pe atunci erau nameti mari si geruri naprasnice, iar in noptile lungi, la lumina lampii cu gaz se cosea, se tesea si se torceau caiere de lana si bumbac sau canepa. Eu, cu apucaturi de orasean, mai, mai, ca nu as fi luat parte la astfel de munci, dar nu era chip sa ma eschivez. Am invatat mai intai sa depan firele, parca infinit de lungi, apoi incet, cu un crochet, am inceput in joaca sa crosetez. Faceam hainute pentru papusi si le imbracam ce ceea ce cream. Anii au trecut si am continuat sa creez haine cu broderii deosebite pentru cele trei fetite ale mele. Am urmat un liceu cu profil economic si am obtinut un atestat in economie. Am urmat un drum anevoios catre alte zari, pana cand, intr-o zi, am putut sa ‘’reiau firul’’. Lucram chiar si 18 ore pe zi pentru a-mi putea reincepe studiile. In 2009 am participat cu o colectie de bomboniere pentru nunti, botezuri, aniversari, la Milano, in cadrul FARI, Forumul Comunitatii Romane din Italia. La eveniment au fost prezente Altetele sale regale, principele Radu Duda si Principesa Margareta. In acel cadru, am avut onoarea sa fiu translatorul invitatei principale si, totodata, sustinătoarea comunitatii romanesti, la acea vreme ministru de externe, Emma Bonino. Un an mai tarziu m-am inscris la o scoala de moda in capitala Italiei, Accademia del Lusso, Milano, cu filiala la Roma.

In viata niciodata nu este prea tarziu, cred cu tarie acest lucru. Indiferent de greutati, noi suntem cei care putem sa decidem daca vrem sau nu sa ne urmam visul. Fiicele mele au terminat facultatea, iar eu am hotarat ca este momentul sa fac ceva important si sa-mi urmez calea.

Din anul 2010 si pana in anul 2014, am urmat cursurile Academiei obtinand trei specializari: Stilismul, Consultanta de imagine si Cool hunting (vanatorii de idei vestimentare). Am invatat istoria modei intelegand astfel cum s-au transformat lumea si vestimentatia, in acelasi timp- criterii importante dupa care se ghideaza societatea. Am invatat desenul tehnic si in plan, am studiat criteriile dupa care se imparte corpul uman in module, dupa omul Vetruvian al lui Leonardo da Vinci. Am invatat cum se combina culorile, studiind Cercul lui Iitten. Stiu cum sa transform o tinuta si cum sa imbrac persoanele in functie de tipul, pigmentul si forma corpului. Am invatat de la A la Z cum se gandeste, cum se cauta un motiv, o idee, un concept, care mai apoi prinde viata si se transforma in obiect vestimentar. Am studiat tendintele si modalitatea de a intelege pe ce criterii se aleg culorile si textura in moda, cu cel putin doi ani înainte de a fi prezente pe podium, la prezentarile de moda, tendinte ce au la baza framantarile sociale si evolutia lumii, evenimentele si chiar calamitatile naturale. Creatiile vestimentare au la baza o mare parte din sufletul creatorului si transmit un mesaj important legat de universul ce ne inconjoara.

Am facut practica la casele de moda cum ar fi Maison Fendi & Maison Valentino. Am lucrat in backstage la cele mai importante evenimente, in toata perioada școlii. Am participat la emisiuni de Fashion, in Roma, cum ar fi "La moda è di moda", intr-un moment crucial pentru marile case de moda italienesti si in general pentru lumea haute couture. Stilisti importanti, ca Valentino, Miuccia Prada, Surorile Fendi, aveau sa schimbe strategii si sa rescrie istoria modei. Am lucrat timp de 11 zile cu echipa tehnica si direct cu Armani la evenimentul international "One night only Roma Giorgio Armani".

Prima mea colectie de moda s-a numit "LA MIA REGINA", in anul 2012. M-am inspirat din viata si stilul vestimentar al reginei Maria. Costumele populare pe care le purta au fost pentru mine, izvor de suflet romanesc. Asa am inceput sa promovez tezaurul nostru inestimabil, in lume.

Am participat la concursuri importante si am castigat dreptul de a participa cu propriile creatii pe podiumurile din Italia. Prima prezentare de moda cu creatiile proprii a fost in anul 2012, la San Benedetto del Tronto. Colectiile s-au numit ‘’NEW RETRÒ’’ si respectiv STUPENDO, iar dupa prezentarea pe podium am vandut mare parte a tinutele. Am continuat apoi cu prezentarea la Roma a colecției "URBAN ROUTZ’’, a urmat apoi 2013 cu aula dedicata, in cadrul Academiei, unde am avut marea sansa sa prezint desene, schite, atelier de creatie si compozitii stilistice si de design, inclusiv colectia pe care o pregatisem, cusuta si accesorizata.In acest cadru, actori importanti si ziaristi, oameni de teatru si critici de moda din Roma, designeri importanti, au putut sa ma cunoasca si sa-mi dea calificative importante. Am continuat apoi cu alte colectii personale. Un an mai tarziu realizam proiectul vestimentar Abstract Feelings, inspirat din filmul Waterworld (1995).

In anul 2014, eu si 15 colegi, stilisti emergenti, am fost invitati sa ne prezentam creatiile vestimentare in cadrul evenimentului international de moda "SILENT REVOLUTION", pe podiumul din Roma, Spazio Novecento. Tinutele vestimentare, inclusiv accesoriile pe care le creasem, alaturi de cele ale colegilor, au fost expuse timp de un an (2014-2015) pe podiumuri importante ca: Tokyo, New York si Londra.

In anul 2013, la editura Pagine din Roma, au fost publicate in volumul "SENTIRE" 7 poezii, pe care le-am compus în limba italiana. Poezia istorica, cu titlul "Gandind istoria", a fost premiata de muzeul arheologic din localitatea Anzio, provincia Roma. Premiul consta in a-mi oferi prilejul sa expun propriile creatii in cadrul muzeului. Asa am inceput proiectul "Pe urmele romanilor in Dacia". Timp de un an si 8 luni am efectuat cercetari, am cules informatii, am filmat si am analizat arhive ale muzeelor din tara noastra si din Italia. Am strabatut cu trenul si pe jos o mare parte a Romaniei, fiind astfel mai aproape de realitatea si de pulsul tarii noastre. Din luna decembrie 2015 si pana in luna ianuarie 2016, atat documentarul cat si revistele culturale pe care le-am realizat, impreuna cu colectia de arta vestimentara, au fost expuse in cadrul Muzeului Civic si Arheologic din Anzio, Roma. La inaugurarea expozitiei a participat si Ambasada Romaniei. Am incercat sa aduc la cunostinta occidentului valoarea incontestabila a culturii noastre romanesti si maiestria romancelor care au scris istoria prin simbolurile reprezentate pe motivele tesute si cusute, valori inestimabile ale poporului nostru romanesc, comoara noastra cea mai de pret.

In anul 2014 am realizat proiectul pentru examenul de Consultanta de Imagine, IMAGE-CONSULTING, la ING BANCA DIN ROMA. Am schimbat look-ul personalului din banca, am facut shopping, am schimbat garderoba si stilul vestimentar, dupa criterii bine studiate: fitotipul, forma fetei, forma corpului si preferinte. De asemenea, in luna martie a anului 2015 am creat colectia "Earhart", dedicata Ameliei Mary Earhart, prima femeie pilot care a traversat Oceanul Atlantic. Un an mai tarziu, in 2016, am celebrat creatia prin colectia vestimentara "Drumul melcilor" si radacinile noastre prin tinutele inspirate din semnele cusute pe costumele populare, in culorile naturii, sub denumirea "Radacini".

Majoritatea creatiilor mele au ca izvor de inspiratie traditia poporului nostru, dragostea cu care Regina Maria a insufletit vestimentatia la curtea regala, costumul nostru popular si patosul Mariei Tanase, care prin glasul ei de privighetoare, a strabatut sufletul lumii, iar un loc aparte in suflet il detine unicul si inegalabilul nostru sculptor Constantin Brancusi.

Precizez ca am obtinut diploma de stilist in anul 2013 la ISTTITUTI CALLEGARI MILANO, iar in anul 2014 am obtinut diploma de IMAGE-CONSULTING la Accademia del Lusso din Milano, cu filiala la Roma. Sunt specializata in Cool Hunting in cadrul aceleasi Academii.

Din dorinta de a simti pulsul modei si la noi in tara, am absolvit in perioada iunie 2014-30 august 2016 cursurile de Stilism, Design Vestimentar, Creator de Moda si Proiectare Vestimentara organizate de Atelierele Ilbah in Bucuresti si am deschis un SRL-Debutant pentru activitatea de design vestimentar. Mi-am propus astfel sa impartasesc din experienta acumulata si cunostintele dobandite in Italia, sa le valorific prin creatie, promovand in continuare valorile romanesti cu traditie, parte a radacinilor noastre.