Yard Sale Baby Edition in beneficiul Asociatiei Sfantul Stelian


Pe 1 iunie mamele si copiii se strang de la 11-16.00 pe terasa Dianei 4 (zona Rosetti) pentru a celebra Ziua Copilului intr-o maniera responsabila. Evenimentul vine in ajutorul mamelor cu copii de la 0-14 ani care sunt puse periodic la incercare de maldarele de haine si jucarii depasite de noii centimetri castigati de micut si de curiozitatea sa mereu in cautare de nou.

Hainele care le-au ramas mici, jucariile de care s-a plictisit, patutul si cada, ustensilele care nu le mai sunt de trebuinta vor fi repuse in circulatie pentru alte mame si alti copii. Acestor articole uzate moral, dar inca in stare buna, li se vor da un sens si noi stapani prin vanzarea la preturi modice sau donarea catre centrul de tip familial ‘Speranta pentru maine’ din comuna Greaca, judetul Giurgiu aflat in ingrijirea Asociatiei Sfantul Stelian.

Alaturi de articole pentru copii, veti mai gasi si haine de gravida, dar si haine confortabile numai bune de alaptat sau iesit in parc la joaca cu copilul, pe care mamele le-au strans prin dulapuri, iar acum reintra in circuit.

Yard Sale Baby Edition este un act de caritate prin care ne dorim sa strangem haine si bani pentru cei 20 de copii cu varste intre 3 si 18 ani ingrijiti de parintii sociali. Taxele de inscriere, cat si donatiile in bani, obiecte, hrana nealterabila sunt modul nostru de a le arata ca-i protejam si iubim.

Pentru a lasa timp de scotocit mamelor si a distra copii vizitatori le-am pregatit un atelier gratuit de pictura pe terasa, alaturi de cea mai buna limonada din oras. Asociatia Sfantul Stelian este o organizatie ortodoxa de caritate, infiintata in anul 1993, care si-a asumat angajamentul crestin de a sprijini material si spiritual categoriile cele mai vulnerabile ale societatii: copii ai strazii, copii aflati in pragul vagabondajului, orfani, familii numeroase si foarte sarace, batrani.

Misiunea Asociatiei Sfantul Stelian este sa previna fenomenul copiilor strazii si sa rezolve problemele sociale cu care se confrunta persoanele defavorizate din Romania. Multumim Dianei 4, o gazda atat de primitoare, si partenerilor nostri media: Gratuitor.ro, Mujer.ro, Sapteseri.ro, Metropotam.ro, WideMagazine.ro, Getlokal.ro, BucharestTips.com, RomaniaFashion.ro, Kidsnews.ro, Copiisimamici.ro, 121.ro, GoKID.ro, Mamicamea.ro, Ro-mamma.ro si Meseriadeparinte.ro.

Contact: Anca Manescu – coordonator proiect; Email: contact@gabiurda.ro, site: www.yard-sale.ro, FB: Garage Sale